Iată că am ajuns şi am supravieţuit şi o mică localitate aflată la capătul geografiei….Pruteni.Da, e lîngă Prut..şi degeaba.

Michelangelo în tren

Dimineaţa am dat de o ceaţă mai mult sau mai puţin frumoasă…însoţită desigur de cămile pe două roţi numite biciclete.

Dacă şi doreai să ajungi la Prut, aveai mai întîi de trecut prin pustiu…un pustiu plin de bomboane de la “Căpriţa”, “Văcuţa” şi alte companii producătoare de dulciuri.

Miresele l-ar invidia…

După stînă…prin pustiu,..pînă la Prut…şi înapoi…

Ce să vă zic…
Încă un sat plin cu de toate şi cu nimic. 

    Da, ajunsesem şi eu pe acolo.Căldură insuportabilă, praf.Muzica era bună, mai ales spre seară, pe răcoare.Slavă Universului pentru izvorul cu apă rece din apropiere…

În peşteri era bine…

Aşa şi n-am înţeles, cum dracu s-a urcat acolo…

Da, după peşti mă pornisem, dar am găsit eu ceva mai interesant ca undiţele şi Carpii de 23 de kile.Demult n-am avut senzaţia unor fotografii care cît de cît îmi plac.Mulţi subestimează genul “landscape-ului”, dar eu cred că nu ar trebui să fie aşa…

Vine ploaia…

Aşa, printre altele…

Cald, foarte cald, cu această ocazie am trecut prin locul unor amintiri frumoase, amintirile unui început…

Printre altele, am dat peste tractoare….ca simbol al…bronzului neinvitat.